Medicii  îţi examinează ochii pentru a vedea dacă te simți bine. Îndrăgostiții se privesc în ochi când își împărtășesc cele mai profunde sentimente. Hipnotizatorii se folosesc de forţa oculară  pentru a induce ]n starea de transă. Luptătorii, înainte de meci, îşi aruncă priviri pentru a-și exprima ura, puterea sau superioritatea.

Mai sunt o mulțime de exemple ce fac tot mai credibile cuvintele: „Ochii sunt oglinda sufletului”.

Aţi surprins vreodată un copil privindu-vă fără motiv și fără pic de jenă? Avem noi curajul de a mai privi la fel?  Cu siguranţă, în acele clipe simțim  deja un discomfort interior. Și ştim de ce—pe parcursul vieții,  părinții ne dojenesc  atunci când  îi privim pe necunoscuți sau  îi  privim îndelung şi insistent.

„În primii doi ani din viaţa copiilor noştri îi învăţăm  să meargă şi să vorbească și tot restul vieții spunându-le să stea jos şi să tacă” spunea  cineva.  La fel e şi cu A VEDEA.

Unde e acea privire nevinovată și totodată atât de îndrăzneață? Anume de ea avem nevoie pe parcursul discursurilor noastre. Ea este ceea ce așteaptă publicul și care spune despre noi: “Am încredere,sunt  puternic  și  știu bine  despre ce vorbesc.”

Iată 5 pași pentru care te-ar ajuta să progresezi  în a privi şi a te lăsa  inspirat din priviri:

  1. Cuprinde publicul cu privirea înainte de a începe prezentarea. Nu e ușor, însă e mult mai greu să o faci după ce ai început discursul. Pentru aceasta e necesară  doar o scurtă pauză în momentul  când ai apărut pe scenă.
  2. Fii cu ochii pe ei în timp ce vorbești. Asta nu înseamnă să ai o privire de luptător. Vorbim de o privire clară și adaptată la emoția transmisă, fie că vorbești pentru a convinge, pentru a bucura sau, pur și simplu,  a împărtăși o emoție și care să o poţi transmite tuturor în   sală. Sunt deajuns zecimi de secundă ca cineva să ne simtă privirea. Nu exagera în timp, pentru a nu crea discomfort.
  3. Întrerupe contactul vizual. Îmi dau seama că sună în contradicţie cu punctual precedent, însă, după ce ne-am învățat să ținem publicul cu privirea e important să nu uităm să îi dăm timp de relaxare. Deaceea e recomandabil să mai coborâm privirea peste o notiţă ,asemeni prezentatorilor de știri, să privim tabelul la care facem referire.  Toate acestea pentru o clipă de respiro oferită publicului.
  4. Păstrează distanța față de public. O distanţă optimă  ar începe  de la aproximativ  3 metri de la primul rând, spațiu care ar permite ca cei din față să nu simtă agresat spațiul lor personal și să dispară efectul de “primul rând la cinematograf”.
  5. Păstreză legătura cu vampirii. E un sfat ce contrazice multe cărți din domeniu. Practica însă a demonstrat că cel ignorant devine și mai agresiv. Deaceea, în detrimentul sentimentului greu de a privi o persoană ce pare că pare că îți fură energia, ar fi bine să faci acest exercițiu. În caz contrar, ea va fura energia unui întreg public și a prezentării până la urmă.

Oricât de multă teorie nu ar fi, niciodată nu va întrece acele clipe de practică pline de emoții, de transpirație, dar totodată și pline de sentimentul de realizare și plăcere pentru curaj.

“Un ochi frumos face tăcerea elocventă , un ochi binevoitor transform contradicția într-un consimțământ , un ochi mânios deformează frumusețea. Aceste mici organe dau viață fiecărei părți a ființei noastre .” – Joseph Addison

Oratorie plăcută!

sursa www.alexandrubordea.md