DESPRE NOI – Clubul Top Toastmasters Chișinău

Cei mai mulţi oameni, atunci când sunt confruntaţi cu posibilitatea de a lua cuvântul în public, se simt inconfortabil. Cu toate astea, abilitatea de a vorbi cu încredere în faţa unui public precum şi abilitatea de a conduce cu eficienţă o echipă pentru atingerea unor obiective precise se numără printre condiţiile de bază pentru a obţine ceea ce doreşti, atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală.

Top Toastmasters Club a luat nastere in Republica Moldova în 2011, si reprezinta un atelier de lucru de tipul “învaţă cum se face”, în care membrii îşi perfecţionează abilităţile lor într-o atmosferă confortabilă şi prietenoasă.. Sedintele clubului au loc in fiecare zi de marti a saptamanii, incepand cu ora 19:00. La moment clubul este constituit din 33 membri oficiali care isi dezvolta abilitatile atat pe partea de Comunicare cat si pe partea de Leadership.

Cei care aderă la un club Toastmasters dobândesc abilităţi de comunicare cu ajutorul manualului “Competent Communication”, care conţine o serie de 10 sarcini concepute special pentru a inculca o fundatie de bază a vorbirii în public.

Membrii îşi pot dezvolta de asemenea abilităţile de lider şi practicile de lucru cu ajutorul programelor din manualulele “Competent Leadership” şi “High Performance Leadership”, precum şi servind drept lideri la diferite niveluri organizaţionale din cadrul clubului.

Echipa de bord a clubului

Mandatul 2022-2023

Doina Morari - Președinte

Este o onoare pentru mine să fiu Președintă a clubului. Părerea mea este că înainte de a candida la această poziție în bord trebuie să fii de ceva timp membru în club și să te implicit activ atît în bord, cît și în activitățile clubului. Aceasta și am făcut în acești 5 ani de cînd sunt membru Top Toastmasters Chișinău.
Anul acesta am simțit că sunt suficient de pregătită să candidez și le mulțumesc tuturor membrilor pentru că m-au votat și mi-au oferit încrederea lor.
🎯Scopul primordial pentru acest an este să menținem și în continuare clubul pe poziție înaltă în rîndul cluburilor din Divizie. Să creăm o atmosferă prietenoasă și benefică, unde toți membrii să se simtă liber și în siguranță în parcursul lor educațional. La fel, să creștem noi lideri și viitori ofițeri de bord.
📣Am deplina încredere că vom reuși să facem aceste lucruri alături de echipa de bord.
Grigore Vremeș - Vice Președinte Educație

Sunt profund recunoscător că după o perioadă activă de implicare în cadrul clubului am ajuns să dețin acest rol în bord. Cred cu tărie că voi face față acestei provocări frumoase și împreună cu echipa o să atingem scopurile pentru acest mandat.
🎯 Mi-am propus ca în acest mandat să am grijă de fiecare membru, procesul educațional și de dezvoltare în cadrul clubului.
🙂 Mult succes și entuziasm pe tot parcursul mandatului!
Gelu Balan - Vice Președinte Membri

Comunitatea Toastmasters este asemenea unui râu, în constantă mișcare, în care există mereu un flux de membri. 💁‍♀️💁‍♂️
Îmi doresc să păstrăm această stare a lucrurilor, să mărim fluxul și să susținem fiecare persoană care ajunge la noi pentru a se dezvolta.🙂
Pentru că acesta e scopul nostru și fiecare membru și oaspete este important pentru noi.
Ina Brăilean - Vice Președinte Relații cu publicul

🎯Scopurile mele în acest mandat sunt:
🔎de a menține și crește vizibilitatea clubului și aduce cât mai mulți oaspeți la ședințele clubului;
👍de a face cunoscută Comunitatea Toastmasters pentru cât mai multă lume;
🙏de a promova și recunoaște meritele și realizările membrilor.
Alina Baican - Secretar

   

Faptul că am fost votată de către membrii în rolul de Secretar demonstrează că au încredere în mine și în capacitățile mele. Este o mândrie pentru mine să descoper și să dezvolt cea mai bună versiune a mea.
Sunt onorată sa fac parte din această comunitate de oameni frumoși și talentați. Sunt sigură că acest an de mandat vine cu foarte multe lucruri frumoase la pachet, așa că le doresc tuturor membrilor atât de bord, cât și a clubului, un parcurs cât mai frumos și legendar.
Alexandru Comburian - Trezorier

Obiectivele de bază a lui Alexandru în calitate de Trezorier sunt:
✔identificarea și valorificarea unor noi surse financiare, precum și creșterea vărsărilor financiare în trezoreria clubului;
✔asigurarea clubului cu toate instrumentele necesare pentru funcționare;
✔asigurarea transparenței și responsabilizarea financiară în rândul membrilor comunității Top Toastmasters;
✔monitorizarea, controlul și îndeplinirea cu succes a politicilor financiare ale clubului.🤓
Ștefan Danuța - Manager Logistică
🎯Obiectivul principal în funcția de Manager pe logistică este de a avea grijă să asigur mereu sală unde să se desfășoare ședințele, unde membrii și oaspeții să vină cu plăcere și să se simtă confortabil.
Viorelia Dercaci - Președinte imediat anterior

Mă simnt onorată că am fost Președintele Clubului Top Toastmasters! Pentru că anume aici cu 7 ani în urmă mi-am descoperit pasiunea de a vorbi în public. În Comunitatea Toasmtaters m-am format ca și trainer și mi-am cizelat abilitățile de comunicare și leadership.
Din acest motiv doresc să contribui la dezvoltarea și prosperarea acestui club, prin propriu exemplu, oferidu-i un an din viața mea în calitate de Președinte.