Chiar dacă ne aflăm în perioada concediilor și toți preferă să-și petrecă timpul departe de aglomerația orașelor, la Top Toastmasters Club publicul este unul numeros, semn că lumea vine aici pentru o doză de bună dispoziție, pentru a se relaxa și pentru a se umple cu energie și emoții pozitive.

Pe lângă toate acestea, cei care am fost la ședința de astăzi, 31 iulie, am avut posibilitatea să ne aducem aminte de copilul din noi, îndemnați de discursul Mrianei Platon, am facut o intruziune în lumea și evoluția dansului, captați de spusele Cristinei Moșin, Nicolae Mihailiuc ne-a redat în 3 pași simpli calea spre a ne găsi persoana iubită, iar Alexandru Bordea ne-a îndemant prin spusele lui Mark Twain să nu lăsăm niciodată școala să ne afecteze educația.

Ținând cont de faptul că venim aici pentru a învăța, toți cei care s-au aflat în fața publicului au primit feedback de la persoanele responsabile și capabile pentru aceasta, iar într-un final cei care au placut cel mai mult publicului au primit și diplome binemeritate.

În încheierea serii Dumitru Bordea ne-a demonstrat că nu este doar un antreprenor de succes ci și un poet bun, recitându-ne una din creațiile sale proprii, iar pentru a respecta ceea ce s-a transformat deja într-o tradiție la Top Toastmasters Club, Alexandra Zuzu și Cristina Moșin ne-au încântat auzul cu piesa din repertoriul lui Michael Buble: “Sway”.

Mulțumim fetelor pentru o interpretare superbă și tuturor celor care au fost prezenți pentru o seară faină, iar până data viitoare vă dorim oratorie plăcută!

Cu respect,

Echipa Top Toastmasters Club!