Discurs 2: Organized Speech

Cel de-al doilea proiect Toastmasters, “Organize your speech“, din manualul “Competent Communicator” te învață să organizezi conținutul unui discurs, astfel încât ascultătorii să-l poată asimila cu ușurință.

Prin organizarea materialului audiența va înțelege mai ușor ceea ce vrei să comunici, va reține mai multe informații, iar întreg discursul va deveni mai plăcut. Amintește-ți că la școală profesoara de limba română te-a învățat o lecție elementară: orice “compunere” trebuie să aibă o introducere, un cuprins și o încheiere.

Acele compuneri care le scriai pe băncile școlii, nu sunt singurele modalități de comunicare care au nevoie de această organizare a materialului pentru a spori impactul asupra celor ce receptează mesajul tău. Este valabil și pentru discursuri.

Alege un subiect

Înainte de a stabili structura discursului, alege un subiect despre care vei vorbi. Nu este nevoie să fie ceva deosebit, caută în viața ta ceva despre care ți-ar plăcea să vorbești: o întâmplare nostimă prin care ai trecut, un loc frumos pe care l-ai văzut, o persoană care te-a impresionat. Am avut ocazia să ascult un discurs despre o bunicuță, discurs care a fost foarte bun, deși era vorba despre o persoană simplă.

 

Mulți membrii Toastmasters cad în greșeala ca, la primele discursuri, să întocmească liste întregi cu subiecte posibile. Inclusiv eu am făcut asta. Pe parcurs am descoperit că e important ca subiectul să fie potrivit proiectului, dar cel mai mult contează să îți placă ție subiectul și să pregătești bine discursul.

Chiar și un subiect banal poate duce la un discurs bun dacă îl faci captivant. Nu pierde ore întregi căutând un subiect “perfect”.

Crează o schiță a discursului

După ce ai ales subiectul, crează o schiță a ceea ce vei spune. Nu e nevoie să scrii o compunere, unde rând cu rând, cuvânt cu cuvânt vei scrie ce dorești să spui. Chiar nu îți recomand să o faci. Pe o foaie de hârtie scrie ideile principale pe care le vei atinge în discurs.

Introducerea

Începe discursul cu o scurtă introducere, menită să atragă atenția audienței asupra a ceea ce urmează să spui. Nu încerca să impresionezi în mod special din introducere. Poți folosi o întrebare scurtă sau o mică povestioară ce ar putea ajuta ascultătorii să înțeleagă următoarea parte a discursului: cuprinsul.

Cuprinsul

Cuprinsul este practic partea care va conține toate ideile ce vrei să le expui publicului. Dacă introducerea ajută audiența să se acomodeze cu discursul, iar încheierea trage concluziile, atunci cuprinsul conține subiectul propriu-zis al discursului.

Din schița pe care ai creat-o mai devreme, extrage-ți principalele idei pe care le vei dezvolta. Pentru un discurs cum este cel de la proiectul 2 Toastmasters (durează maxim 7 minute) alege 3 idei principale pe care le vei dezvolta. Un număr prea mare de idei va debusola publicul și va avea mai degrabă un efect negativ.

Gîndește-te ce vei spune în cele 3 idei principale și dezvoltă la fiecare dintre ele sub-idei care să susțină informația ideii. Poate fi o simplă frază care dezvoltă intenția fiecărei idei, poate fi un material ajutător (o statistică, o imagine, un clip video, etc) relevant pentru idea susținută.

Mulți vorbitori obișnuiesc să scrie o introducere și o încheiere, pe care le memorează. Cuprinsul însă nu este recomandat să îl reciți din memorie.

Încheiere

În partea finală a discursului trage o concluzie asupra a ceea ce ai spus. Sintetizează într-o frază conținutul discursului tău. Poți să o memorezi, dacă ți se pare mai simplu decât să o dezvolți în fața audienței.

Cum te asiguri că vei avea un bun discurs Toastmasters la proiectul 2?

  • Alege un subiect potrivit, fără a pierde foarte mult timp căutându-l. Cu siguranță vei găsi în viața ta ceva potrivit.
  • Scrie o schiță a ideilor care vrei să le transmiți.
  • Crează o introducere menită să acomodeze și să introducă publicul în subiectul discursului.
  • Scrie ideile principale pe care le vei dezvolta (maxim 3) și sub-ideile care vor susține fiecare idee principală.NU scrie cuprinsul ca pe o compunere pe care o vei citi la ședința Toastmasters! NU scrie discursul ca pe o compunere, chiar și pentru a o folosi drept notițe în timpul discursului. În timpul discursului nu o să ai timp să găsești pe câteva foi de hârtie, scrise de sus până jos, ideile. Dacă vrei să folosești notițe în timpul discursului, mai degrabă scrie pe o foaie de hârtie A4 ideile, cu puțin spațiu între ele. Astfel le vei găsi imediat, în cazul în care le vei uita.
  • Leagă fiecare idee de următoarea astfel încât trecerea de la una la alta să fie armonioasă.
  • Organizează-ți cât mai bine timpul alocat pentru discurs. Citește carti time-management.
  • Trage o concluzie a discursului care să sintetizeze ce ai spus.
  • Nu te scuza dacă ai avut emoții (nu pomeni de ele ca să nu atragi atenția asupra lor), dacă ai uitat ceva sau dacă te-ai încurcat. Mai ales la concluzie nu te scuza. E normal să mai faci greșeli ținând cont că ești doar la discursul 2 Toastmasters.
  • Repetă discursul. Cu cât îl repeți de mai multe ori cu atât te vei descurca mai bine.

 

Resurse suplimentare

 

Sursa