Chiar dacă afară crengile copacilor cedează sub furia vântului şi a ploii, sub umbrela Top Toastmasters Club oratoria îşi face loc spre inimile celor prezenţi prin emoţii pozitive, zâmbete sfioase şi dorinţa de a evolua.
Şedinţa din seara zilei de 10 iulie a întrunit la Orange Cafe un public ceva mai numeros, plin de energie (drept dovadă ne serveşte multitudinea aplauzelor) şi dornic de a se delecta cu discursuri memorabile. Evident că aşteptările publicului au fost îndreptăţite. Speakerii au dat dovadă de volubilitate, pregătire şi cunoştinţe vaste în diferite domenii. Astfel, am avut ocazia să vedem lumea prin ochii unui psiholog, am aflat de ce şi cum trebuie să gestionăm banii, care sunt beneficiile consumului de ciocolată chiar în ajunul zilei internaţionale a acesteia, precum şi unele lucruri despre importanţa părerilor celor care ne înconjoară.
În timp ce ploaia de afară încetase deja, la Toastmasters continua să ploua cu ăăă-uri, âââ-uri şi alte interjecţii, care bineînţeles au fost contorizate pentru ca apoi să fie convertite în bani, atenţie… Cu unele excepţii, gramatica a fost la nivel, iar cei ce au impresionat cel mai mult publicul au fost recompensaţi cu diplome binemeritate. Cu alte cuvinte, am avut toate ingredientele necesare pentru o seară memorabilă.
Mulţumim celor care au fost alături de noi în această seară, iar până la următoarea şedinţă vă dorim oratorie plăcută.
Cu respect,
Echipa Top Toastmasters Club.